Skip to main content

Mesaj de condoleanțe

Stimați Colegi!

 

 

Cu nemăsurată tristețe am aflat de trecerea în neființă a Dnei doctor Veronica Ghidirim, soția dragă a Academicianului Gheorghe Ghidirim, Președintele de onoare al Asociației chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova.

În acest moment dureros, simțim nevoia să transmitem pe această cale cele mai sincere condoleanțe. Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de familie și rude.

Dumnezeu să o odihnească în pace, iar familiei îndurerate să-i dea mângâiere în aceste clipe cumplit de grele.

 

Cei care vor să-și ia rămas bun, se pot apropia la priveghi marți, 12 octombrie, începând cu orele 17:00, la Biserica Trei Ierarhi (str. Leșcenco 46, după Lukoil, sectorul Râșcani).

Înmormântarea – miercuri, 13 octombrie, orele 12.00, la Cimitirul Central din Chișinău (str. Alexei Mateevici, 11).

Fie-i țărâna ușoară!

a

Contacte generale

Adresa
3606, r-n Ungheni, or. Ungheni, str. Natională, 37

Anticameră

0236 251 49

Email

srungheni@ms.md

Formular

CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.